O acțiune derulată, miercuri, de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale s-a finalizat cu amenzi, dar și cu informări către două unități de învățământ din Botoșani. Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
În cadrul activităților au fost vizate două unități de învățământ, din municipiul Botoșani, precum și unitățile comerciale din zona adiacentă acestora, în vederea verificării acestora cu privire la respectarea cadrului legal referitor la comercializarea de băuturi alcoolice și țigări.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regimului caselor de marcat, în valoare de peste 13.000 de lei și au fost confiscați peste 500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat. Mai mulți elevi au fost depistați fie pe stradă, fie în săli de jocuri de noroc.
”Totodată, în urma activităților desfășurate au fost identificați 26 de elevi care absentau de la cursuri, fiind întocmite, în aecst sens, informări către unitățile de învățământ la care sunt înscriși și către Inspectoratul Școlar Județean, în vederea luării măsurilor de monitorizare a acestora. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.