Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale este marcată pe 13 octombrie. Cutremure, inundații, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase (secetă, înzăpeziri, grindină, îngheț, furtuni, viscol) sunt dezastre naturale care pot avea efecte grave asupra oamenilor, bunurilor acestora și mediului înconjurător.
Având în vedere dispunerea geografică, judeţul Botoşani este expus majorităţii categoriilor de hazarde naturale care se pot produce. Statisticile arată că, în ultimii ani, calamităţile naturale, inclusiv cele hidrometeorologice, au crescut, atât în intensitate, cât şi în frecvenţă. În Botoşani, cele mai mari dezastre au fost reprezentate de inundaţiile din 2008 şi 2010, dar şi înzăpezirile de la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013. Nu poate fi omisă seceta din ultimii ani, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Apărarea împotriva riscurilor implică cunoaşterea lor, dar şi a comportamentului înaintea, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă generate de categoriile de dezastre naturale. Din aceste motive, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani derulează permanent acţiuni de informare și educare preventivă a populaţiei şi a factorilor de decizie de la nivel local cu scopul creării unor deprinderi de prevenire şi reacţie la dezastrele naturale, precizează sursa citată.