Proiecția de la ora 20.00 a filmului „Mirciulică” în regia lui Cristian Ilișuan i-a avut ca invitați pe regizor, Mircea Bravo și actrița născută la Coșula, Botoșani, Elena Ivanca. Cei trei au fost primiți de cei peste 200 de botoșăneni care au plătit bilet la Cinema Happy, în ropote de aplauze.
Elena Ivanca, actrița care în film o joacă pe mama lui Mirciulică, personajul principal, a plâns chiar în fața publicului încântată de primirea care i s-a făcut. Mai mult, femeia a mulțumit public persoanelor care se ocupă cu atata grjă de mormântul părinților ei de aici.
Pentru că bunica lui Mirciulică, celebra tanti Lenuța, nu a putut ajunge la Botoșani din cauza oboselii, Mircea a sunat-o pe difuzor pentru ca publicul prezent s-o audă. Povestea filmului este despre Mircea, un tânăr de 30 de ani din Gherla care pică un examen la magistratură și este nevoit să se întoarcă acasă și să locuiască cu părinții lui. Forțat de împrejurări, se angajează la un baron local care deține o firmă de salubritate, dar lucrurile se complică atunci când ajunge să lucreze cu soția șefului său. Filmul este o comedie spumoasă care are un limbaj nu tocmai adcvat copiilor sub 15 ani.