Șoferii care circulă pe drumurile naționale din Botoșani sunt opriți, miercuri, pentru anchete de circulație derulate de Compania Națională de Administrare a Poliției Rutiere. Punctele de efectuare a anchetelor sunt amplasate pe următoarele drumuri naționale: DN 29D Botoșani- Ștefănești (zona Trușești), DN 29 Botoșani- Săveni- Manoleasa (între Săveni și Manoleasa), DN 29 B Botoșani- Dorohoi (zona Brăești), DN 29 A Dorohoi- Darabani (zona Dumbrăvița), DN 29C Botoșani- Siret (zona Mihăileni) și DN 28B Botoșani- Iași (înainte de intrarea în Hârlău).
În zilele de 12 octombrie, 26 octombrie și 02 noiembrie 2022, intervalele orare 08:00 – 12:00 și 14:00 – 18:00, pe autostrăzile și drumurile naționale din România, continuă acțiunea de realizare a anchetelor de circulație Origine – Destinație, conform cu Instrucțiunile tehnice privind organizarea și efectuarea anchetelor de circulație Origine – Destinație.
Anchetele Origine – Destinație vin în completarea recensământului general de circulație pe drumurile publice, se realizează o dată la 5 ani şi contribuie la construirea matricelor Origine – Destinație din cadrul Modelului Național de Transport administrat de CESTRIN.
Modelul Naţional de Transport este utilizat de CESTRIN în realizarea studiilor de trafic care stau la baza Analizelor Cost – Beneficiu necesare pentru justificarea economică a proiectelor şi a cererilor de finanțare pe fonduri europene.
Anchetele de circulaţie Origine – Destinaţie constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarii bugetelor și ajustării strategiilor de dezvoltare ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Rezultatele anchetelor Origine – Destinaţie stau la baza calibrării și validării Modelul Naţional de Transport realizat în software-ul PTV VISUM din cadrul CESTRIN.
Anchetele de circulaţie Origine – Destinaţie sunt organizate şi coordonate de CESTRIN şi efectuate de către Direcțiile Regionale de Drumuri şi Poduri în colaborare cu Ministerul de Interne. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale și autotrăzi din România.
În aceste puncte vor fi echipe mixte de recenzori și agenți de circulație care vor invita conducătorii de vehicule pe o banda de rezervă (acostament sau banda Ia) și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în:
Nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare. Întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informațiile solicitate fiind complet anonime.