Tinerii care urmează să se căsătorească beneficiază acum de programul Family Start, finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Prin programul Family Start, tinerii care urmează să se căsătorească pot accesa credite garantate de stat de până la 75.000 de lei, bani pe care îi vor putea folosi pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu creșa, grădinița, școala ori cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesaţi trebuie să se adreseze băncilor înscrise în program.
Prima condiţie de eligibilitate este vârsta care trebuie să fie cuprinsă între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și/sau tineri care formează o familie și care au, cumulat, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei.
Creditul care poate fi accesat prin programul Family Start este în valoare de maximum 75.000 lei şi este garantat de stat în proporție de 80%.
Tinerii interesaţi de accesarea unui astfel de ajutor financiar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- sunt persoane fizice cu domiciliul în România;
- sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/ sau care formează deja o familie și care au împreună salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei;
- să completeze o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;
- au calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;
- se încadrează în normele interne de creditare ale finanțatorului.
Mai departe, solicitanții trebuie să se adreseze băncilor care sunt înscrise în programul Family Start. Băncile, la rândul lor, au termen până vineri pentru a se înscrie în program, urmând ca, cel mai probabil, de săptămâna viitoare să înceapă acordarea unor astfel de credite.
Lista documentelor necesare accesării unui astfel de credit va fi stabilită de fiecare bancă în parte.
În ce scopuri vor putea fi folosiţi banii de la stat
Banii obţinuţi prin programul Family Start vor putea fi folosiți pentru:
- acoperirea costurilor unor evenimente precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei;
- plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;
- plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele „Școala după școală“, precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă – pentru tinerii părinți căsătoriți;
- plata avansului pentru achiziția unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de șapte persoane/ locuri, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
- plata cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor – pentru tinerii căsătoriți;
- plata cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități – pentru tinerii căsătoriți;
- plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;
- achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;
- plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/ lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;
- plata unei părți/ avansului pentru achiziția unei locuințe;
- acoperirea costului serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
- investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate, prin stabilirea unui plafon de plată/ decontare până la 10.000 de lei.
Creditul se va acorda o singură dată şi pentru o perioadă de maximum zece ani, potrivit RomaniaTV