Tramvaiele ar putea să nu mai circule, timp de două luni, pe traseul unu

Calea de rulare a tramvaielor de pe Calea Naţională va fi închisă, timp de două luni, pe perioada derulării lucrărilor de infrastructură. Cel puţin asta susţine consilierul local al PNL, Romulus Eram, care a declarat că nu se poate ca timp de două luni să fie întreruptă circulaţia tramvaielor în municipiu, pe acest traseu. Eram spune că în şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta va face o interpelare pe problema derulării lucrărilor de infrastructură din municipiul Botoşani.

Vom încerca să vedem cum se vor ordona aceste lucrări, pentru ca aceste lucrări să împiedice cât mai puţin circulaţia rutieră. Nu sunt sisteme de semnalizare, mai ales noaptea, de protecţie pentru pietoni. Ca să refacă partea de structură trebuie oprit tramvaiul, iar două luni tramvaiul nu va circula. Am rămas surprins că se va face o intervenţie pe calea de rulare a tramvaiului, dar este a proiectantului lucrărilor. Mi se pare imposibil„, a spus Romulus Eram.

Săptămâna viitoare, la Primăria Botoşani se va întruni comisia de circulaţie rutieră, unde consilierul liberal va solicita modul de derulare a lucrărilor, precum şi graficul de desfăşurare a acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *