Familia militarului din Botoșani, care a fost găsit împușcat în unitatea militară din Focșani, face un apel public către ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
„Dacă fiul dumneavoastră ar fi fost omorât într-o unitate militară românească, cu siguranță ancheta ar fi fost una deosebit de aspră și oamenii vinovați și cei incompetenți ar fi plătit.”, este mesajul transmis de sora lui Andrei Dănilă.
Ea susține că fratele său nu s-a sinucis, ci a fost omorât. Familia nu înțelege ce căuta Andrei Dănilă, în afara programului, îmbrăcat în civil în unitate, dar și cum își curăța arma cu muniție.
„Știu că Armata și Statul nu mai au nimic Sfânt. Însă așa cum fratele meu a depus un jurământ în fața patriei, dumneavoastră, de asemenea, ați jurat cu mâna pe Sfânta Scriptură. Nu pentru propriile voastre interese ați jurat, ci pentru noi, oamenii simpli. Nu se poate ca un fiu al patriei să moară și să permiteți mușamalizarea cazului doar pentru că nu făcea parte dintr-o familie influentă, cu o situație financiară bună. Suntem oameni simpli, cu o situație financiară redusă. Dar ar trebui să fim egali sub lege. Până când poporul ăsta va avea scârbă nativă față de cei care îi conduc? Până când dreptatea și onoarea nu vor însemna absolut nimic pentru statul acesta? Până când fiii patriei vor muri, iar voi nu veți face absolut nimic? Până când veți permite nedreptăți și crime? Nu există nici onoare și nici patrie. Fratele meu nu s-a sinucis. Știți și dumneavoastră, așa cum știe toată țara, că nu avea ce să caute în unitate în afara programului de lucru, îmbrăcat în civil. Știți că arma nu se curăță cu muniție, știți că armele și muniția nu se păstrează în același loc. Știți că nu sunteți în stare să ne apărați copiii. Știți că reprezentați un stat criminal și că nu există patrie. Andrei a fost ucis. Și în locul lui putea fi orice fiu al patriei. Chiar și fiul dumneavoastră. Ori chiar dumneavoastră. Imaginați-vă copilul cu un glonț în inimă. Nu ne mai omorâți copiii. Și faceți dreptate. Căci nu ați jurat pentru elite și nu reprezentați doar elitele. Dacă vă este cât de puțin frică de Dumnezeu, faceți dreptate. Dreptate pentru Andrei!”, este mesajul surorii acestuia.
Militarul, găsit împușcat, s-ar fi sinucis, potrivit unui comunicat al unității militare
Maistrul militar cls.IV Dănilă Andrei, din cadrul UM 01471 Focșani, a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20.00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce își întreținea armamentul din dotare. Conform procedurilor, a fost apelat serviciul de urgență 112 dar, din păcate, militarul nu a mai putut fi salvat.
Militarul nu se afla în serviciul de zi pe unitate, iar din primele date a rezultat faptul că decesul a survenit în urma unei sinucideri. Evenimentul este cercetat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie, condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.
Militarul în vârstă de 22 de ani era necăsătorit, fiind angajat al M.Ap.N. din iulie 2020 și nu a participat la misiuni în teatrele de operații. La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020 și cu o valabilitate de 3 ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.