Percheziții domiciliare, miercuri, 5 octombrie, în municipiul Botoșani, într-un dosar penal privind infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuința unor persoane bănuite de comiterea faptei, din municipiul Botoșani.
Astfel, în urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe produse de parfumerie inscripționate cu diferite mărci înregistrate, pentru care persoanele percheziţionate nu deţineau documente legale de provenienţă şi cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
”Întreaga cantitate de mărfuri identificată, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea confiscării speciale, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit de către titularii mărcilor înregistrate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.