Cine are becuri vechi poate primi un voucher în valoare de 200 de lei, ca să le schimbe cu unele economice.
Măsura este prevăzută în ghidul elaborat de „Administrația Fondului pentru Mediu” pentru programul ”Rabla pentru becuri”. Iar oamenii vor putea reduce consumul de curent cu ajutorul sistemelor noi și moderne de iluminat.
Angajat magazin de bricolaj: „Pentru fiecare oră de funcționare a unui bec clasic, eu puteam de fapt să iluminez întreaga locuință cu același consum, poate chiar mai redus.”
Ministerul Mediului a publicat ghidul programului „Rabla pentru becuri” prin care vrea să îi convingă pe cei care mai au becuri vechi să le schimbe. Ghidul se află în dezbatere publică şi după ce va fi publicat în Monitorul Oficial, va fi stabilită data pentru începerea programului. Doritorii se vor înscrie într-o aplicație electronică gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Andreea Damian, șef Birou Strategic Programe: „Prima dată, AFM validează comercianții în cadrul programului, ulterior acestei validări îi vom publica pe site la noi. Solicitanții îi vor putea alege din listă, și apoi vom demara sesiunea de înscriere a acestora. În aplicație își vor crea un cont unde vor trece niște date minimale, cum ar fi CNP, nume, prenume și vor încărca o declarație pe proprie răspundere conform anexei din ghid.”
Împărțirea voucherelor se va face după principiul primul venit, primul servit.
Funcționează doar cu bec la schimb
Fiecare persoană care va primi un voucher în valoare de 200 de lei se va prezenta la magazinul validat de AFM, în termen de 7 zile, și va putea achiziționa becuri cu led de maximum 15 wați. Atenție însă. În schimbul unui bec cu led, doritorii trebuie să predea altul vechi. Diferențele se vor vedea în facturi, spun realizatorii programului. Un bec cu tehnologie nouă, cu led, consumă de cinci ori mai puțin decât unul cu filament.
Un bec cu led costă, în medie, 30 de lei. Bugetul programului este de 400 de milioane de lei, informeaza Stirile ProTV