Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani si cei ai Gărzii de Intervenție Trușești au fost solicitați în această după amiază să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă și casa de locuit din gospodăria unui bărbat de 79 de ani din localitatea Bătrânești, susțin reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu trei autospeciale. Aceștia au constatat faptul că, atât casa, cât și o anexă, erau cuprinse de flăcări. A fost înlăturat pericolul de explozie a unei butelii aflată în anexă și s-a acționat pentru ca incendiul să nu se extindă la vecinătăți din cauza vântului puternic.
Proprietarul a suferit arsuri ușoare la membrele superioare și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor intervin 12 pompieri. Cauza este în curs de stabilire, precizează ISU Botoșani.