Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au fost aprobate, joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, unde s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni; au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie și au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia.
Reguli la spovedanie
Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii. De asemenea, preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.
„Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură”, astfel că preotul va spovedi pe oricine, fără a ține cont dacă persoana respectivă lasă vreun ajutor financiar bisericii sau nu.
Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant; iar preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă
virtutea sfinţeniei. S-a decis, totodată, respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii.
„Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente). Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoții, referitoare la săvârșirea corectă a Sfintelor Taine, precum și cateheze cu credincioșii, privind rânduiala și semnificația duhovnicească a acestora”, precizează sursa citată.
FOTO Clipe emoționante în familia unui preot din Botoșani. Taina Cununiei, oficiată cu 15 preoți