Sute de botoșăneni sunt diagnosticați anual cu cancer. Potrivit medicului Movanu Mirela, șef Secție Oncologie la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, la această dată sunt diagnosticați cu diferite forme de cancer un număr de 8.379 de botoșăneni, din care 672 sunt pacienți noi, diagnosticați în primele șase luni ale anului în curs.
Lunar, spune medicul botoșănean, sunt în medie aproximativ 90-120 de cazuri noi.
”Spre sfârșitul anului vor fi mai mulți pacienți. Avem și copii pe care îi luăm în evidență, dar nu-i tratăm, cel mai mic pacient are 2 ani și jumătate, cu tumoră, iar media de vârstă este de 60-75 ani. Ca și frecvență, în ultima perioadă au fost mai multe tumori digestive, genitale, tumori de sferă ORL și cancere pulmonare. Sunt și persoane tinere, de 20, 30, 40 de ani, cu cancer de sân, cancer genital. Melanomul a început să fie frecvent. Nu putem spune că există o cauză anume. Sunt factori de risc legat de alimentație, tutun, de radiații”, a precizat medicul Mirela Movanu.
Aceasta spune că au apărut tratamente mult mai eficiente pentru bolnavii de cacer, care le prelungește viața.
”Sunt etuziasmată de tratamentele noi pe care le dăm. Imunoterapia aduce o prelungire de supraviețuire. Sunt tratamente mult mai eficiente”, a adăugat medicul oncolog botoșănean.