Proiectul de comasarea a spitalelor va fi repus pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean

Mihai Tibuleac, presedintele CJ
Mihai Tibuleac, presedintele CJ

Executivul Consiliului Judeţean va repune pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean proiectul privind comasarea spitalelor. Preşedintele CJ, Mihai Ţâbuleac, a declarat că, potrivit proiectului de ordin privind noua modalitate de finanţare a spitalelor, unităţile sanitare din judeţul Botoşani vor primi per total o finanţarea diminuată cu 18 %. Diminuarea fondurilor la Spitalul Judeţean, încadrat de Direcţia de Sănătate Publică provizoriu în categoria III, va fi de 5%, iar în cazul spitalelor de monospecialitate de 23%.

Asta înseamnă că, noi neacceptând procesul de reorganizare prin comasare în mod deliberat am produs acestor unităţi sanitare un prejudiciu în finanţare de 18%. Am semnat o scrisoare către Ministerul Sănătăţii împreună cu managerul Spitalului Judeţean, dat fiind faptul că şi MS ne-a cerut nişte clarificări, adică mai mult a formulat nişte obiecţiuni vizavi de propunerea DSP de încadrare în categoria III, am semnat o scrisoare în care am menţionat că atunci când vom cunoaşte valoarea indicelului de referinţă şi când acest ordin, care face legătura între categoriile de clasificare şi nivelul de finanţare, voi efectua o proiecţie financiară asupra bugetelor spitalelor şi, cu siguranţă, la momentul acela voi avea tot temeiul să pun în dezbaterea Consiliului Judeţean proiectul care a fost respins la ultima şedinţă extraordinară, convins fiind că în faţa unor argumente reprezentate de cifre, atitudinea consilierilor judeţeni se va schimba„, a spus Ţâbuleac.

Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a exprimat, de asemenea, dezacordul faţă de iniţiativa liberalilor botoşăneni de a veni cu un proiect de hotărâre prin care să se aducă amendamente la ordinul Ministrului Sănătăţii. Ţâbuleac a ţinut să precizeze că propunerea nu reprezintă altceva decât o aberaţie.

Asta nu este decât o aberaţie care nu mă miră, dat fiind sursa de unde vine informaţia. Este o mare neînţelegere şi se demonstrează o lipsă totală de cunoaştere a reglementărilor. Printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean niciodată nu pot fi aduse modificări sau amendamente la ordin al ministrului. De altfel, nu mă miră acestă atitudine. Sunt manifestări politicianiste la Botoşani, din care rezultă că unii nu pricep că Guvernul României, Parlamentul României nu funcţionează la Botoşani„, a adăugat preşedintele CJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *