Lucrările la heliportul medical avansează într-un ritm rapid, potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Botoșani. Electricienii au finalizat cablarea sistemului de ghidaj pentru platforma viitorului heliport, iar constructorii au montat stâlpii pe care vor fi prinse panourile sonice. În aceste zile va fi pusă și folia anticontaminare pe platforma pe care va fi construit heliportul după care se va trece la compactarea structurii de rezistență.
Termenul de finalizare al lucrărilor de construcții montaj, care se ridică la 1,4 milioane de lei cu tot cu TVA, este sfârșitul acestui an.
„Este un proiect transfrontalier, cu finanțare europeană, pe care l-am demarat în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani”, spune șefa administrației județene, Doina Federovici.
Construirea heliportului medical este parte a unui proiect transfrontalier România – Republica Moldova, cu finanțare europeană. Proiectul vizează realizarea a șapte heliporturi, trei în România (Botoșani, Iași și Galați) și patru în Republica Moldova (Chișinău – două și câte unul la Bălți și Cahul).