Prețul carcasei de vită la abator a ajuns la circa 20 de lei iar piața este asaltată de cererea tot mai mare a fermierilor de a sacrifica efectivele. Scumpirile în lanț din ultima perioadă dar și seceta prelungită care efectiv a ars și ultimul fir de iarbă îi determină pe crescătorii de animale să își reevalueze planurile de intrare în iarnă și să sacrifice o bună parte din efectivele. Abatoarele vorbesc deja de un blocaj în piață din cauza fluxului mare de cereri venite din partea fermierilor și a cererii mici sau cel puțin constante a consumatorilor, scrie Agrointel.ro. Administratorii de abatoare spun că fac cu greu față cererii de sacrificare a animalelor, care vine din partea crescătorilor.
Un administrator de abator din județul Botoșani a spus că în ultimii 10 ani nu a întâlnit o situație similară celei din 2022.
„Eu nu am mai văzut așa ceva, efectiv angajații nu fac față, sună telefonul mereu iar oamenii încearcă să vândă din toate zonele. Nu doar la noi din zona Moldovei unde a fost secetă, ci ne sună și din Muntenia, Oltenia, ne întreabă dacă nu suntem interesați. Deci asta înseamnă că sunt disperați dar vor să aducă animalele la o așa distanță mare. De 10 ani de când sunt în domeniul acesta nu am văzut așa ceva. La noi prețul este de circa 19 lei/carcasă dar sigur că avem niște criterii, scade suma dacă sunt taurine mai bătrâne sau cu diverse probleme. Din câte am văzut nici nu mai țin cont, că sunt vaci de lapte, că sunt de carne vin cu toții, spun că nu mai pot să le țină. Dar cu prioritate noi căutăm taurine tinere, din rase de carne”, a explicat, pentru sursa citată, șeful abatorului din Botoșani.