Un tânăr de 27 de ani, din localitatea Trușești, județul Botoșani, a fost rănit de un autoturism, duminică, în timp ce asista la o cursă de mașini, pe Aerodromul Floreni (din zona Vatra Dornei) unde a fost autorizată și organizata o competiție și demonstrație de accelerare.
Pe imaginiile filmate de un spectator se vede cum autovehiculul derapează și intră în spectatorii de pe marginea pistei. Toți reușesc să se ferească, cu excepția unei persoane în scaunul cu rotile, care a fost lovită în plin.
În jurul orei 12:00 un participant de 33 de ani din municipiul Iași, aflându-se la volanul mașinii pe pista aerodromului a pierdut controlul asupra vehiculului și a acroșat un spectator din public în vârstă de 27 ani din localitatea Trusești, județul Botoșani.
Acesta a fost transportat la unitate medicală, nefiind necesară internarea. Șoferul implicat a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si are permis de conducere valabil.
Evenimentul nu s-a produs pe drum public astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni la regimul rutier, însă polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se efectua verificări și în ceea ce privește respectarea de către organizator a normelor legale impuse.