Trei tineri din județul Botoșani s-au ales cu doasre penale, sâmbătă, în urma unor acțiuni derulate de polițiști. Astfel, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Tiberiu Crudu, din comuna Tudora, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule, suspendat. Oamenii legiii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au mai oprit pentru control, pe Drumul Județean D.J. 282, în localitatea Todireni, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Albești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Și în acest caz se fac
cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.