Accident, duminică dimineață, anunțat prin 112. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Săvenilor, fiind doar cu pagube materiale.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul, precum și conducătorul auto în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Coțușca.
Din verificări, a reieșit faptul că acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a întrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale.
”Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.