Foc pus intenționat în toiul nopții la o școală din județul Botoșani. Unitatea de învățământ din comuna Santa Mare a fost cuprinsă de flăcări, în noaptea de joi spre vineri, iar la fața locului au fost chemați pompierii.
Unitatea de învățământ, formată dintr-o clădire cu săli de clasă și o anexă în care se aflau materiale didactice și lemne pentru foc, era cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost lichidat de către pompierii militari, iar în urma acestuia au rezultat doar pagube materiale.
Foc pus de fostul concubin al femeii de serviciu
Polițiștii l-au prins și pe individul bănuit de incendierea școlii. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, fost concubin al femeii de serviciu. El a fost internat la secția de psihiatrie a unei unități spitalicești, din cauza stării de agitație pe care o manifesta.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, spun polițiștii.