Polițiștii au răscolit locuințele unor botoșăneni, într-un dosar penal privind infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, faptele au fost comise la data de 16 iunie 2022, în localitatea Hănești, asupra paznicului unui iaz și administratorului acestuia. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare trei mandate de percheziție.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 16 iunie a.c., în timp ce victimele, doi bărbați, de 48 de ani, respectiv, 61 de ani, unul în calitate de paznic și celălalt administrator al unei societăți comerciale ce administrează un iaz, ar fi fost agresați de trei bărbați, pe care i-ar fi surprins pe malul iazului, în momentul în care le-au cerut să-și justifice prezența în acel loc.
”În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, printre care, 10 plase monofilament pentru pescuit și o macetă cu lungimea lamei de 45 cm. Cercetările au fost extinse si sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj, fiind sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Perchezițiile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Aveti niste foto cu baietii de la mascati din 1995