O plantă periculoasă s-a dezvoltat pe un teren din municipiul Botoșani, fiind un pericol pentru populație. În luna septembrie 2022 la Comisariatul Județean Botoșani din cadrul Garda Naţională de Mediu s-a înregistrat o sesizare privind existența buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) pe un amplasament din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate pe amplasament, în echipă mixtă cu reprezentanți din cadrul Direcției pentru Agricultură Botoșani și Direcției de Sănătate Publică Botoșani, s-a constatat prezenţa unor focare de infestare a terenului cu ambrozie pe o suprafață de cca 3000 mp.
„S-au stabilit în sarcina Unității Administrativ Teritoriale măsuri cu termen de identificare proprietarului/a deținătorului de teren și de somare acestuia să aplice metode de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia (cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafeţe izolate, efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.)”, precizează Garda de Mediu.
Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă invazivă care poate afecta sănătatea populației, provocând reacții alergice severe.
În scopul distrugerii ambroziei şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri și celelalte categorii de persoane vizate au obligația ca, în perioadă cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, să realizeze lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice.
Autorităţile administraţiei publice locale supraveghează aplicarea metodelor recomandate pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambroziape toată perioada de vegetaţie.
FOTO Polițist din Botoșani rănit într-un accident rutier. Andi are nevoie urgent de sânge