Pastorul unei biserici din județul Botoșani a fost preluat în stare gravă de elicopterul SMURD, în cursul zilei de luni, și a fost transferat la Spitalul Militar din București. Petrică Huțuțui, pastorul Bisericii Penticostale „Limanuri Line” din Botoșani, în vârstă de 58 de ani, a suferit un șoc toxic septic.
În urma unor investigații amănunțite, s-a aflat că suferă de o boală rară care este provocată de o bacterie ce s-a localizat undeva la picior și care afectează întreg organismul și pentru care a fost necesară intervenția chirurgicală și probabil va urma o altă intervenție.
Potrivit Vocea Creștinilor, întreg organismul este afectat, funcții importante precum cea renală sau hepatică au de suferit. Elicopterul SMURD a aterizat, luni, pe terenul de la unitatea militară 01189 din municipiul Botoșani pentru a-l prelua. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au asigurat măsurile la aterizarea și decolarea aeronavei.