Amenzi uriaşe pentru cei care vor cumpăra băuturi alcoolice sau tutun cu cardurile sociale. Anunţul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Amenzile pot ajunge până la 7.000 de lei.
Rămâne de văzut cum se va întâmpla lucrul acesta, în condițiile în care, spre exemplu, în momentul în care merg la magazin pentru a-și cumpăra alimente sau în cazul în care vor oamenii să cumpere tutun sau alcool, aceștia sunt respinși de cei de la casele de marcat.
Vânzătorii știu deja că trebuie să vândă, în baza acelor carduri, doar produse alimentare.
Autoritățile au luat totuși în calcul și varianta în care cardurile sociale ar putea fi folosite pentru cumpărarea de alcool sau tutun, motiv pentru care anunță că amenzile vor fi unele drastice.
Vouchere alimente 2022. Amenzi pentru cei care cumpără alcool și tutun
Cert este că cei care au aceste carduri trebuie să meargă și să își cumpere doar produse alimentare. În cazul în care o persoană care are card social nu se poate deplasa, atunci poate să dea acest card unei persoane, alături de actul de identitate.
Totodată, românii care au voucherele pentru alimente trebuie să ştie că există riscul de blocare a tichetelor sociale în anumite cazuri.
Cardul va fi blocat dacă se constată că acesta a fost folosit de către o altă persoană în afară de deţinător, potrivit antena3