Antrenorul FC Botoșani, Mihai Teja, despre scorul campionatului: Cu toții am fost penibili. Nu mi-e teamă de demitere

Antrenorul FC Botoșani, Mihai Teja, a declarat, sâmbătă seară, după meciul contra Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, pierdut de echipa sa cu scorul campionatului, 7-0, că nu îi este teamă de o demitere. El susține că întreaga echipă a fost penibilă, subliniind că o asemenea umilință nu a trăit niciodată de când este antrenor.

Tehnicianul de la Botoșani și-a cerut scuze publicului pentru rezultat, cerând jucătorilor să își schimbe atitudinea în joc.

Este clar. Nu se poate continua și trebuie să luăm atitudine cât mai rapid. (…) Niciodată nu mă gândeam la așa ceva. Vă dați seama … Am, îmi dores și vreau la fiecare meci să câștigăm. Niciodată nu mi-am dorit asta, niciodată nu mi s-a întâmplat asta (…) Nu îmi este frică de demitere. Îmi pare rău … Îmi cer scuze în primul rând suporterilor și celor din Botoșani (…) Cu toții am fost penibili. Din păcate nu a mers nimic astăzi”, a spus Teja.

Botoșaniul ocupă doar poziția a 12 în clasament, cu doar 12 puncte în 10 jocuri.

FC Botoșani, umilită la Sfântul Gheorghe. Echipa lui Teja nu joacă nimic și suferă a patra înfrângere în cinci meciuri

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *