Fostul director al Direcției Sanitar Veterinare ș pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani rămâne sub control judiciar, măsură instituită de procurorii de la Direcția Naționale Anticorupție (DNA). Tribunalul Botoșani a respins plângerea acestuia față de măsura controlului judiciar dispusă în cazul său, pe 6 septembrie, de procurorii anticorupție din Suceava.
Botoșăneanul este acuzat se săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, o infracțiune de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada octombrie- decembrie 2021, Mihai Țurcanu ar fi intervenit în mod nelegal într-o procedură de achiziție publică desfășurată de instituție pentru atribuirea unui contract de furnizare produse cu specific sanitar – veterinar în valoare de 2.974.405 lei. Concret, acesta ar fi împiedicat plata banilor către societatea comercială care adjudecase licitația și ar fi făcut demersuri cu intenția de a favoriza o altă societate comercială care participase la procedura de achiziție, dar a cărei ofertă fusese descalificată de către comisia de evaluare.
Din cauză că s-au opus cerințelor lui Țurcanu și au refuzat să favorizeze firma susținută de acesta, două dintre funcționarele instituției implicate în procedura de licitație, ar fi fost supuse unei evaluări a performanțelor profesionale efectuată în mod abuziv, în sensul constatării unor abateri disciplinare inexistente în vederea eliberării din funcțiile publice (ocupate prin promovarea unor concursuri) și înlocuirea lor cu alți funcționari obedienți.
În cursul lunii decembrie 2020, Mihai Țurcanu, în calitate de director executiv, ar fi dispus plăți în valoare de 130.000 lei către o firmă care, în baza unui contract de achiziție directă, trebuia să livreze instituției piese de mobilier pe care însă nu le-a livrat. Pentru a justifica plata, el ar fi încheiat un proces-verbal în care a atestat în fals că produsele fuseseră livrate în totalitate, după care a semnat dispoziția de plată, fără drept, în locul reprezentantului compartimentului de specialitate din cadrul instituției.
Solutia pe scurt:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Țurcanu Mihai, împotriva Ordonanţei din 6 septembrie 2022, dată în dosarul nr.96/P/2021 al Direcție Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Suceava, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpat-contestator să plătească statului suma 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din contestaţie. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 16 septembrie 2022.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 44/2022 16.09.2022
Misulica – greu de tine ….. dar asta ti-ai dorit. Prea mare ti se parea ca esti. Acum cand ai ajuns nimnea-n drum, cel care sufera cumplit dupa tine este Zisu, Nina (fosta lui dascalescu), Cristina de la Baluseni, Cristina Morosanu si alti cativa lingai. Sibeche te-a cam tradat si te-a cam uitat, Zarug la fel. Concesionarii nu mai trebuie sa cumpere indulgente de la tine, de 3000 lei la fiecare transa lunara din OUG 117/2020, etc. Ce om ai fost tu Misulica si ce c…t ai ajuns!!!