Senatorul PNL Cristian Achiței atrage atenția cu privire la faptul că tergiversarea unor investiții poate duce la costuri mai mari pentru realizarea lor. Parlamentarul susține că finalizarea mai rapidă a loturilor 1 și 3 de la Drumul Strategic pare să îi fi luat prin susprindere pe cei implicați în administrația județului.
„Pierderile de timp (vezi anulări și amânări de licitații, suspendări, reluări, indecizie în a declara câștigătorii etc) pot duce la prelungiri nejustificate și la creșterea costurilor. Tot pierderea timpului te duce adesea cu lucrările în sezonul rece și astfel apar alte întârzieri. Dar câteodată nici când faci prea repede, mai repede decât îți permit condițiile de orice fel și îndeosebi cele bugetare, nu este bine. La Drumul Strategic pare că situația cu finalizarea mai rapidă pe loturile 1 și 3 i-a luat prin surprindere pe cei implicați din administrația județului. Probabil că există un grafic financiar pentru execuția și, implicit, pentru decontarea lucrărilor. Pentru devansarea plăților față de acest grafic a fost nevoie de încercarea obținerii unui credit. Un credit care nu s-a realizat, nicio bancă nefiind interesată, deocamdată, de solicitarea de oferte lansată de CJ”, susține Achiței.