Botoșăneanul care a fost împușcat după ce a amenințat polițiștii cu o drujbă și a aruncat cu toporul în mașina poliției a fost reținut. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, față de bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
”Totodată, au fost extinse cercetările pentru săvârșirea altor două infracțiuni, iar în acest moment, bărbatul este bănuit de comiterea a șase fapte prevăzute de Codul penal, respectiv, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare, ultraj, lovire sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
La data de 16 septembrie a.c., bărbatul va fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Totul s-a petrecut marți, 13 septembrie 2022, când polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 57 de ani, din comuna Mileanca, cu privire la faptul că a fost agresat și i-a fost distrus autoturismul, de către un alt bărbat din aceeași localitate.
Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 53 de ani, din comuna Mileanca ar fi pătruns, fără drept în locuința în care se aflau fosta sa soție și iubitul acesteia, si i-ar fi agresat fizic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Apoi, bărbatul ar fi distrus caroseria autoturismului concubinului femeii, care se afla în curte.
A aruncat cu toporișca în autospeciala de poliție
„În momentul în care a observat autospeciala de poliție, bărbatul de 53 de ani a devenit recalcitrant și a aruncat cu o toporișcă spre aceasta, distrugând elemente de caroserie. Ulterior, acesta nu s-a supus somațiilor polițiștilor și a aruncat cu alte obiecte contondente înspre forțele de ordine, ieșind din curte cu o drujbă aflată în funcțiune. Întrucât nu s-a supus somațiilor polițiștilor, s-a folosit armanetul din dotare, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și, ulterior, înspre acesta. În urma utilizării armamentului, bărbatul a fost rănit în zona gambei”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.
Botoșăneanul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior, fiind dispusă internarea pe secția de psihiatrie.
„În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe. Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”, precizează sursa citată.