Ministrul Educației – Sorin Cîmpeanu a reamintit. la un post TV, că este ilegal ca educatorii, profesorii să fie implicați în colectarea de fonduri, dar că nu este exclusă o donație din partea părinților care doresc să facă acest lucru. Ministrul a vorbit și despre dotarea cu mobilier a tuturor sălilor de clasă din România.
Întrebat de cererile făcute părinților la început de an școlar, întâlnite în gradinitele de stat, pentru aducerea materialelor necesare la clasă, ministrul Sorin Cîmpeanu a dezaprobat categoric și a explicat ce prevede regulamentul de funcționare al unităților de învățământ în această privință.
„În regulamentul de organizare și funcționare al invatamantului preuniversitar, aceste lucruri sunt interzise. Din păcate, nu sunt prevazute si mecanisme de a sanctiona astfel de situatii. Este un lucru prevăzut cand am elaborat legea pentru invatamantul preuniversitar si sunt mecanisme pentru a sanctiona aceste situatii”, a menționat Sorin Cîmpeanu,
„Este ilegal ca profesorii, invatatorii sa se implice in colectarea de fonduri, si elevii de asemenea.
Pe de alta parte, daca un parinte vrea sa faca o donatie… Trebuie să eliminăm această ipocrizie. Dacă dorinta părintelui este de a investi în condițiile copilului de studiu sau de joacă ale propriului copil, într-o gradinita, în statele cu sisteme de invatamant avansate, este permis acest lucru. Există calea legală de a face această donație școlii, transparentă. In niciun caz sa se ceară”, a mai spus ministrul Educației.
„Exista ROFUIP care e in vigoare inainte de noua lege, art. 170 prevede interzicerea cererii fondurilor de catre profesori, nici pentru protocol, nici pentru investitii. E posibil legal numai daca exista o formă de donatie transparenta, in care dorinta parintilor se manifesta transparent, in niciun caz o solicitare a scolii”, a mai explicat ministrul Sorin Cîmpeanu, la Legile Puterii.
„Noi avem in PNRR, deja demaram procedurile de achizitii, de schimbare a moblierului in 75 de mii de săli de clasă, în toate zonele. Am facut deja o cercetare.
Avem judete pentru care ni s-a cerut mobilier nou pentru 2-3 mii de clase, precum avem județe precum Giurgiu, care m-a mirat, am primit solicitare doar pentru 12 sali de clasa. Din cate stiu, Giurgiu nu e judetul i n care infrastructura este cea mai avansata.
Vrem să ajunga mobilier, dotari laboratoare. O tabla interactiva avem in plan sa ajunga in fiecare din cele aproape 100 de mii de sali de clasa din România. În acest fel profesorul va fi mult mai responsabil si mai motivat sa pregateasca si sa predea mai structurat. Ceea ce sterge nu mai dispare in neant si ce scrie ramane in dispozitivul oricarui elev, ca e vorba de smartphone, laptop, PC-uri”, a anunțat Sorin Cîmpeanu la Realitatea.