FOTO O femeie din Botoșani face greva foamei în fața Prefecturii. Motivul pentru care protestează

O femeie din județul Botoșani face greva foamei, miercuri, în fața Prefecturii, nemulțumită de faptul că nu are cale de acces în gospodăria sa. Aceasta a apelat la justiție, însă instanța nu i-a dat dreptate, iar de atunci femeia a recurs la tot felul de petiții, atât la Primărie, cât și la Prefectură.

„Motivul real pentru care protestez este că eu am avut cale de acces și s-a vândut. ADS-ul a vândut dispensarul veterinar cu tot cu cale de acces, o cale de acces care este și actualmente în PUG, care a fost de 150 de ani a familiei. Socrul meu a fost născut în 1903 acolo, pe pământul acela. În 2008 mi s-a închis calea de acces, eu nu pot să intru”, a spus femeia.

Ana Ciornea are doi vecini, de la care ar putea să cumpere teren ca să își facă cale de acces, însă aceștia nu pot vinde teren pentru că nu au succesiune făcută.

„Am avut autorizație, mi-am construit casa în 1977 acolo”, a spus femeia.

Ana Ciornea spune că pentru a-și duce soțul la groapă a fost nevoită să de-a sicriul peste o portiță.

„L-am scos mort peste o portiță de 50 centimetri pe deasupra ca să-l duc la capelă”, a mărturisit femeia.

VIDEO Cum s-a produs tragedia de la ieșire din Botoșani. Un bărbat de 44 de ani a murit, iar patru au ajuns la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *