Un bărbat din Botoșani a fost tâlhărit, în timp ce se afla pe strada Gării din Baia Mare. Luni, 12 septembrie, în urma activităţilor informativ operative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare, a fost identificat un bărbat de 47 de ani din Negrești Oaș, bănuit de comiterea unei fapte de tâlhărie calificată.
Tâlhăria a avut loc pe 04 septembrie a.c., la ora 21.15, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către botoșăneanul de 47 de ani din Botoșani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Gării din municipiu, a fost agresat de către o persoană necunoscută, iar când a căzut la pământ din buzunarul din față i-a fost sustras portmoneul cu acte și o sumă de bani.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 3.700 de lei.
„În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată și urmează a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizau polițiștii.