Firma care a construit groapa de gunoi din județul Botoșani a intrat în insolvență, iar trei cunoscute societăți botoșănene s-au înscris pe lista creditorilor. Societatea comercială Hidroconstrucția SA București a intrat în insolvență la cererea administratorului său, iar printre firmele din Botoșani care au de recuperat bani de la cunoscuta societate din București se află Electro-Alfa Internațional SRL, asociatul Hidroconstrucția la investiția de la Stăuceni, dar și societățile Elsaco Electronic SRL și Vestra Industry SRL, ambele controlate de omul de afaceri Valeriu Iftime.
Numărul total al creditorilor înscriși pe listă de peste 3.200, iar sumele revendicate de aceștia se ridică la 1.815 milioane lei. Electro-Alfa Internațional SRL are de încasat de la Hidroconstrucția 893.835 lei, Elsaco Electronic SRL 1,92 milioane de lei și Vestra Industry SRL 68.229 lei.
Administrator judiciar provizoriu a fost desemnat consorţiul format din R&I Group SRL, RTZ & Partners SPRL şi Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL, iar dosarul se află pe masa judecătorilor de la Tribunalul București.
Decizie a judecătorilor în cazul bărbatului din Botoșani care și-a înjunghiat nevasta în somn