Românii s-ar putea trezi din nou cu facturi calculate greșit. Furnizorii susțin că vor încerca să prevină greșelile, însă de vină este Guvernul. Ordonanța cu noile modificări din energie nu este suficient de clară, iar noile reguli au intrat în vigoare peste noapte, acuză furnizorii. În acest moment, facturile de regularizare sunt o certitudine. La prima schemă de compensare, milioane de facturi au fost gresite.
Furnizorii nu exclud posibilitatea ca facturile care vor fi emise în perioada următoare să fie greșite, asta pentru că, spun aceștia, Ordonanța adoptată de Guvern a intrat în vigoare de pe o zi pe alta. Sistemele informatice nu au fost pregătite și, de asemenea, sunt prevederi în Ordonanță care nu sunt clare.
În cazul în care vor exista facturi greșite, firmele vor trimite către clienți facturi de regularizare. Totodată, clienții sunt sfătuiți să își monitorizeze lunar consumul, iar acolo unde identifică probleme, să le semnaleze în timp real.
Prețurile rămân neschimbate pentru consumatorii casnici, vorbim de 0,80 bani pe kW/oră, însă plafonul a fost modificat. Dacă până acum aveam un plafon de 300 kW/oră, acum el a fost redus la 255 kW/oră, asta în acord cu recomandarea Comisiei Europene care spune că ar trebui să fie redus consumul cu 15%.
Ordonanța, deși a fost recent adoptată, va fi modificată. Aleșii au uitat să introducă în rândul beneficiarilor bisericile. PSD a cerut să fie incluse și companiile de utilități, companiile de servicii publice în rândul beneficiarilor.
Reporter: Au fost cazuri de milioane de facturi greșite. Am putea să asistăm la același scenariu?
Director general ACUE, Dana Dărăban: Sperăm să nu fie cazul, dar nu putem exclude existența lor, sperăm să fie mai puține acum. Cred că ne putem aștepta să fie anumite neclarități acolo unde cadrul legislativ nu este clar și sunt anumite neclarități, cum trebuie să facturăm. Eu aș recomanda fiecărui client să își citească și să își monitorizeze consumul lunar, pentru că dacă intervin diferențe foarte mari de la o luna la alta, cel puțin poate să intervină în timp real, informeaza Realitatea