Un preot din Botoșani a participat la Consiliul Mondial al Bisericilor

Un preot din Botoșani a participat la Consiliul Mondial al Bisericilor, care s-a desfășurat, în această săptămână, la Karlsruhe în Germania. Este vorba de directorul Seminarului Teologic din Botoșani, Daniel Dascălu.

Botoșăneanul a participat la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor, unde a fost ales noul comitet central și pe cei opt președinți. Biserica Ortodoxă Română are doi membri în acest comitet, pe Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, și pe Preotul Michael Tița, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române.

Comitetul central este ales din delegații prezenți și are mandat până la următoarea Adunare Generală, cu întâlniri din doi în doi ani. El este format din 150 de membri, dintre care: 41% femei și 59% bărbați, 13% tineri, 3% persoane cu dizabilități, 29% laici și 71% clerici.

Biserica Ortodoxă Română a trimis la Karlsruhe 11 delegați sub coordonarea IPS Nifon care este și vice-moderator în comitetul central. Preotul Cristian Sonea, profesor de misiologie la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, a fost membru activ în Comitetul de nominalizări al CMB.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române a avut următoarea componență:
– Drd. Cosmin-Iulian Cîrstea (realizator Trinitas TV, Drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București);
– Drd. Mihail Comănoiu (Drd. în Teologie la București și Fribourg);
– Sorin Ionițe (Editor șef la Agenția de știri Basilica);
– Maria-Laura Coman (realizator Trinitas TV);
– Pr. Conf. Univ. Cristian Sonea (Profesor de Misiologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca);
– Pr. Ioan Sauca, Secretarul general al CMB;
– Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal;
– Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxembrgului;
– Pr. Michael Tița, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române;
– Pr. Prof. Dr. Constantin Horia Oancea (Profesor de Teologie biblică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu),
– Pr. Prof. Daniel Dascălu (Directorul Seminarului Teologic din Botoșani);
– Drd. George Vasilache (Drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu).

Conform constituției CMB, Adunarea Generală a ales opt președinți, dintre care, șase pe regiuni și doi din Bisericile Ortodoxe.

Ortodoxia Răsăriteană are ca președinte pe un ierarh din Cipru, Mitropolitul Vasilios de Constantia – Ammochostos. Al doilea dintre președinții ortodocși este Preafericitul Aram I, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Armene.

Secretarul general interimar al CMB este de asemenea membru al Bisericii Ortodoxe Române. Preotul Ioan Sauca se află la final de mandat în această demnitate.

Adunarea generală a CMB se încheie joi, 8 septembrie. Adunarea precedentă a avut loc în 2013, la Busan, Coreea de Sud.

Foto credit: Albin Hillert / WCC

 

Un primar din Botoșani vrea să cumpere toate casele abandonate din comună. Ce vrea să facă cu ele

 

One thought on “Un preot din Botoșani a participat la Consiliul Mondial al Bisericilor

  1. Ce cautam noi in acest consiliu in care sunt membri culte de luterani, calvinisti, metodisti, presbiterieni, anglicani(episcopalieni) care in prezent fac ”cununii” religioase intre homosexuali, au episcopi femei casatorite, sunt fara icoane, nu au cruce, nu se inchina la Maica Domnului si la sfinti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *