FC Botoșani e una din formațiile spectaculoase din Superliga. Chiar dacă Marius Croitoru, cel care a transformat gruparea din Moldova în una din cele mai frumoase echipe din campionatul intern, a plecat, botoșănenii au rămas la același nivel al spectaculozității. Iar suporterii din România știu acest lucru și de cele mai multe ori, când aleg să joace la pariuri online pe meciurile botoșănenilor, selectează pariurile pe goluri.
Sezonul trecut, ratare dureroasă a calificării în play-off
În sezonul trecut, FC Botoșani a ratat la mustață calificarea în play-off. După ce aproape întreg sezonul s-a aflat în top 6, ultimele rezultate din finalul sezonului regulat i-au adus pe moldoveni să joace cu calificarea pe masă în ultimul meci.
Culmea, trupa antrenată pe atunci de Marius Croitoru îi era suficient și un rezultat de egalitate în disputa cu FC Argeș. Iar ca scenariul să fie complet, botoșănenii au condus la pauză în partida contra argeșenilor. Însă în partea a doua, trupa lui Prepeliță a marcat de două ori și a ocupat ultimul loc din play-off în detrimentul și agonia celor de la FC Botoșani.
Start de sezon peste așteptări
Actuala stagiune a început bine pentru moldoveni. Preluată în vară, după plecarea lui Marius Croitoru la FCU Craiova, de către Mihai Teja, gruparea din Moldova a obținut rezultate bune în primele 8 meciuri din Superliga. Până în urmă cu trei etape, echipa din Botoșani făcea parte din grupul de formații fără eșec în noul sezon.
Prima înfrângere a venit, tot dureros, la Turnu Severin, contra uneia dintre formațiile cu pretenții din Superliga, Universitatea Craiova. A fost un eșec cu 0-1, în urma unui gol încasat în minutele de prelungire a partidei.
În schimb, moldoveni au rămas la fel de solizi în disputele de pe Municipal. În cele trei partide jucate în fața propriilor fani, Botoșani are o victorie și două rezultate de egalitate. Cu patru goluri marcate și trei încasate. Iar adversarii întâlniți, cu excepția celor de la Chindia Târgoviște, din runda inaugurală, au fost buni, Farul Constanța și FC Argeș.
Momentan, moldovenii sunt pe locul 8, cu 12 puncte adunate, dar cu un meci mai puțin disputat. Restanța cu FCSB, din urmă cu câteva etape. Distanța față de locul 6, ultimul care duce în play-off, e doar de un punct. Lupta e mai mult decât deschisă, iar Botoșani e și ea inclusă.
Dar nu va fi deloc o misiune ușoară. Pentru că în afara moldovenilor, mai sunt și alte echipe mai jos clasate, care au și ele șanse la play-off. Însă dacă trupa lui Teja va continua în aceeași manieră, obiectivul este unul mai mult decât realizabil.
Mai e cale lungă!
FC Botoșani a mers bine în primele 8 meciuri jucate, dar lupta e lungă. Mai sunt 22 de etape de jucat, multe puncte puse în joc și implicit, multe calcule de făcut. Însă un lucru e cert: FC Botoșani e în cărți și în acest sezon pentru o nouă calificare în play-off și ține doar de trupa lui Mihai Teja dacă acest obiectiv va fi îndeplinit.
Decizie ONJN Nr. 2432 / 26.11.2020. Interzis utilizatorilor sub 18 ani.