Astăzi și mâine, la Vorona se desfășoară, Festivalul Folcloric Internațional „Serbările Pădurii” și hramul Mănăstirii Vorona, la care sunt așteptate să participe foarte multe persoane.
Pentru ca evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță, mâine, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, se vor afla în apropierea locurilor de desfășurare a manifestărilor religioase și cultural-artistice, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Pompierii vor fi pregătiți să intervină imediat în cazul producerii unor situații de urgență, iar la nevoie, forţele şi mijloacele aflate în dispozitiv pot fi suplimentate cu efective și tehnică de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.
Având în vedere faptul că, la hramul Mănăstirii Vorona sunt așteptați foarte mulți credincioși, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a situațiilor de urgență:
– accesul în biserică se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul;
– pe durata serviciului religios, ușile de acces / evacuare în / din biserică se vor menține în permanență deschise;
– lumânările aprinse vor fi supravegheate și ținute la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
– parcarea autoturismelor în vecinătatea mănăstirii se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.
Și la manifestările cultural-artistice, organizate în Poiana Mănăstirii, se estimează un aflux mare de persoane.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, se impune respectarea unor măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, astfel:
– nu aruncați resturile de la țigară la întâmplare și nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
– nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranți;
– în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în care vă aflați, în mod organizat;
– supravegheați în permanență copiii.