Constructorii au turnat primele două straturi de asfalt pe întreaga lungime a „Drumului Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni.
„Am promis că la hramul celor două mănăstiri, Vorona și Sihăstria Voronei, pelerinii vor putea veni la slujbe pe un drum asfaltat și ne ținem de cuvânt. După ce săptămâna trecută s-a așternut un nou strat de asfalt de la sensul giratoriu din Vorona și până la Mănăstirea Voronei, în aceste zile s-au turnat primele două straturi de asfalt și pe ultimul sector din Drumul «Mănăstirilor», astfel că circulația spre lăcașurile de cult se face în condiții foarte bune”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Drumul „Mănăstirilor” are o importanță foarte mare pentru județul Botoșani, fiind un vector de dezvoltare a turismului în zonă, transmite printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.
„În ciuda exploziei prețurilor la materialele de construcții, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate. Căutăm soluții pentru fiecare sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul”, a mai afirmat președintele Consiliului Județean.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta a ținut să laude constructorul pentru că a demonstrat determinare și că respectă cu strictețe termenii asumați, astfel încât lucrarea să se finalizeze cât mai repede. „Mă bucur că standardele noastre de calitate au fost implementate. Avem promisiunea reprezentanților constructorului că până la începerea sezonului rece se va finaliza întregul proiect al Drumului «Mănăstirilor». Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a declarat Dorin Birta.
Drumul „Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 35 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta opt milioane de lei.