Cei mai tari profesori din județul Botoșani pot fi nominalizați la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Odată cu începerea noului an școlar întoarcem atenția și privirea către acei profesori, antrenori, mentori care au avut și au un rol important în viața discipolilor lor. În fiecare an, începând din 2010, Fundația pentru Comunitate premiază zece profesori, educatori, antrenori, mentori, care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi, originar din Botoșani, și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Nominalizările se depun până la 31 decembrie 2022.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup.
Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2023 la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.
Laureații Premiului Mentor din Botoșani:
2018 – Lenuș Teodora Moraru, actor, regizor, coordonator trupă de teatru – https://youtu.be/_DKtV8EGaHU
2020 – Victor Baciu, antrenor emerit de lupte – https://bit.ly/3IQHg0r
Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de Compania MOL România.