Botoșăneanul din Vorona, care a dispărut în pădure, este căutat de polițiști, dar și 30 de pompieri, jandarmi, și voluntari. Aceștia folosesc și două șenilate, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD pentru căutarea bărbatului, în vârstă de 78 ani, dat dispărut în pădurea Vorona.
„Verificările se desfășoară atât în pădure, cât și în zonele adiacente, suprafața scotocită fiind de aproximativ 11 kilometri pătrați. Alături de pompieri, jandarmi și voluntari, la căutări participă și persoane care cunosc pădurea, ocupându-se cu transportul și manipularea masei lemnoase. Misiunea se desfășoară la solicitarea Inspectoratului Județean de Poliție”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Acesta a părăsit în mod voluntar domiciliul, ieri dimineață, 2 septembrie, pentru a se deplasa în pădurea din extravilanul localității Vorona, iar până în prezent nu a revenit. Familia se teme să nu fi pățit ceva, motiv pentru care a alertat Poliția.
Constantin Marițanu are următoarele semnalmente: înălțime de aproximativ 1,7 m, 70 de kg, ochi căprui, păr grizonat. Poartă îmbrăcăminte de culoare închisă.
„Cetățenii care pot oferi informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este apelul Poliției.