Guvernul a aprobat Ordonanța prețurilor la energie. Marile schimbări, valabile până la 31 august anul următor, vin cu noi praguri de consum pentru prețuri plafonate. Sunt români care nu vor mai beneficia de cele mai mici prețuri sau vor plăti mai mult decât alții. Ordonanța vine și cu sancțiuni, de exemplu vânzarea succesivă de energie sau gaze naturale către traderi cu scopul de a umfla prețul va fi sancționată cu 5% din cifra de afaceri. Pentru unele firme din domeniu, amendarea înseamnă milioane de euro.
”Am reușit să venim cu forma finală a acestei ordonanțe care este cât se poate de adaptată la situația concretă” a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Noua ordonanță de guvern prevede schimbări majore pentru facturile românilor la energie, valabile până la 31 august 2023.
În cazul populației, pragul până la care se aplică prețurile plafonate se reduce. Astfel, doar cei care au un consum lunar de până la 255 kWh vor mai plăti preț plafonat. Concret, vor achita în continuare 68 de bani dacă se încadrează în 100 de kWh pe lună sau 80 de bani dacă au un consum între 100 și 255 de kWh.
”Încercăm să stimulăm populația să facă o economie. Diferența între 255 și 300, la prețul din contract. Pentru mediul economic, pentru instituțiile publice, rămâne un leu pe kWh”, a explicat Virgil Popescu.
Producătorii, traderii și furnizorii ar urma să plătească o taxă de solidaritate. Taxa va fi plătită de companii în fiecare lună și va intra la Fondul de tranziție energetică.
”Prin măsurile luate vom descuraja comportamentul speculativ din Piața energiei și gazelor naturale”.
Premierul Nicolae Ciucă spune că 98% din populație va beneficia de noile măsuri. La gaze, prețurile rămân același. 31 de bani/kWh în cazul consumatorilor casnici și 37 de bani pentru restul, informeaza antena 3