Guvernul a publicat, astăzi, înaintea ședinței, proiectul ordonanței de urgență pentru compensarea facturilor la energie în perioada iernii.
Potrivit draftului, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv, de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh.
Plafonarea se aplică pentru doar 85% din consumul lunar la IMM-uri, instituții publice și firme din domeniul alimentar.
„Începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, producătorii de energie electrică, entitățile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfășoară activitatea de trading și agregatorii care tranzacționează cantități de energie electrică și/sau gaze naturale pe piața angro plătesc o contribuție de solidaritate”, se mai arată în proiect.
În guvern au avut loc loc discuții încă de dimineață pe tema ordonanței care prevede plafonarea prețului la energie. Discuțiile au loc de peste 7 ore, deoarece există neînțelegeri între diferiții actori cu privire la aceste prevederi.
Astfel, Guvernul a amânat cu o oră și jumătate ședința în care se discută prevederile ordonanței. Ședința era programată la ora 15.00, dar a fost amânată pentru 16.30.
Proiectul de OUG nu a fost pus până acum în dezbatere publică și nici nu există informații că ar fi trecut pe la Comitetul Economic și Social pentru avizare, așa cum cere legea.
consum lunar până în 100 kwh
-0,68 bani cu tot cu TVA
consum lunar între 100 și 255 kwh
-0,80 de bani cu tot cu TVA
consum lunar peste 255 kwh
-prețul de pe piață
SURSA: Minister Energie
NOILE PREȚURI PLAFONATE LA ENERGIA ELECTRICĂ PENTRU FIRME
-IMM-uri, firme din industria alimentară și instituții publice: 1,00 lei/ kwh doar pentru 85% din consum
-pentru restul de 15% achită la prețul din contract
-excepție: spitale publice și private au consum integral plafonat la 1,00 lei/ kwh
SURSA: Minister Energie
NOILE PREȚURI PLAFONATE LA GAZE NATURALE
-pentru consumatori casnici cu consum lunar
preț: 0,31 lei/ kwh
-pentru IMM-uri și producători energie termică: 0,37 lei/ kwh (consum anual max. 50.000 MWh)
SURSA: Guvernul României
Preț fixat petru producătorii de gaze din România. Nu au voie să vândă cu mai mult de 150 lei MWh
În perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de 150 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizorii clienţilor casnici, pentru a asigura în perioada respectivă necesarul de consum al clienţilor casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale stabilit conform anexei nr. 5.
În perioada 1 aprilie 2022 – 31 octombrie 2023, furnizorii de gaze naturale/producătorii de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice pentru consumul destinat populaţiei în calitate de clienţi direcţi ai producătorilor de gaze naturale, denumiţi în continuare PET client direct, au obligaţia de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii şi siguranţei în alimentarea clienţilor săi finali/asigurarea consumului propriu şi suportabilităţii preţului de către aceştia; cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor/PET vor reprezenta minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliul propriu/consumului propriu, mai precizează Guvernul, potrivit antena 3