Elevii și preșcolarii care au o situație financiară precară pot beneficia de tichete sociale în valoare de 500 de lei. Cu această sumă, părinții pot achiziționa pentru cei mici articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane, dar și alte articole necesare pentru școală sau grădiniță, de exemplu, îmbrăcăminte.Pentru a intra în posesia tichetelor sociale în valoare de 500 de lei, părinții trebuie să depună cererile începând cu prima zi de cursuri la școală, 5 septembrie, iar lista cu beneficiarii ajunge la Ministerul Educației pe data de 23 septembrie. Nu a fost însă anunțată o dată exactă când vor intra banii pe carduri, scrie spynews.ro.
Ordonanța de urgență nr. 133/2020, cu completarile si modificarile ulterioare, prevede acordarea de sprijin educational prin sprijin financiar oferit sub forma de tichet social pe suport electronic, pentru achizitionarea de materiale scolare, pentru copiii cei mai dezavantajati din invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial, transmite Iulian Cristache, presedintele Edupart, intr-o postare pe pagina de Facebook.
Cine poate beneficia de tichetele sociale
- Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care indeplinesc conditiile pentru obtinerea sprijinului educational acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificarile si completarile ulterioare. (…) La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie, se iau in considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat in luna anterioara solicitarii stimulentului educational. (…). Acordarea tichetelor este conditionata de frecventa regulata la gradinita. Stimulentul educational se acorda, la cerere, unuia dintre parinti.
- Elevii inscrisi in invatamantul de stat, primar si gimnazial -Legea nr. 126/2002 stabileste ca pot beneficia de acest sprijin elevii care se afla in intretinere familiilor al caror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat in luna iulie a fiecarui an, este de maximum 50% din salariul de baza minim brut pe tara (salariul minim brut in 2022 este 2.550 RON, 50% reprezinta 1.275 RON).
La stablirea venitului mediu net lunar pe membru de familie vor fi luate in considerare absolut toate veniturile. Inclusiv: indemnizatie de somaj, creante legale, conventii civile de intretinere, indemnizatii cu caracter permanent, alocatii de stat pentru copii, alocatii de intretinere pentru copii, burse pentru elevi si studenti, ajutorul acordat sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, scrie romaniatv.net.
Cererile pentru stabilirea si acordarea sprijinului financiar se intocmesc de reprezentantul familiei si se depun, impreuna cu actele doveditoare privind componenta familiei si a veniturilor, la secretariatul unitatii de invatamant unde este inscris elevul, in termen de 5 zile de la data inceperii anului scolar (5 septembrie pentru anul scolar 2022-2023). Conform legii, prin familie se intelege:
– sot, sotie si copiii aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna;
– barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si se gospodaresc impreuna, daca aceasta se consemneaza in ancheta sociala;
– persoana singura si copiii aflati in intretinerea acesteia si care locuiesc impreuna cu aceasta, scrie aceeași sursă menționată anterior.