FOTO! Doi tineri de 16, respectiv 20 de ani, reținuți de polițiștii de frontieră botoșăneni

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat doi cetăţeni din R. Moldova, care au încercat să intre ilegal în România, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Potrivit sursei citate, în data de 30 august, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi, ca urmare a schimbului de date şi informaţii cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de frontieră, două persoane care au trecut frontiera de stat din R. Moldova în România, peste râul Prut.

”Persoanele în cauză au fost reţinute şi conduse la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că cei doi tineri în vârstă de 16, respectiv 20 de ani sunt cetăţeni moldoveni, nu au asupra lor documente de identitate şi au declarat că au trecut ilegal frontiera de stat în România, din dorinţa de a ajunge în Franţa la muncă”, a precizat Minodora Răcnea.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele fiind preluate de autorităţile din R. Moldova, în vederea continuării cercetărilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *