O firmă din Botoșani și-a dublat veniturile în pandemia de COVID-19, ajungând până la venituri anuale de 10 milioane de euro. Este vorba de societatea comercială Elsaco Solution SRL Botoșani, parte a grupului Elsaco condus de Valeriu Iftime. Pe fondul închiderii școlilor, din cauza pandemiei, Elsaco Solution SRL Botoșani a încheiat cu primăriile din Botoșani și din țară sute de contracte pentru vânzarea de tablete și alte echipamente IT pentru elevi și profesori.
Astfel, firma lui Iftime a ajuns, în 2021, la o cifră de afaceri de 48,5 milioane de lei și la un profit de 3,4 milioane de lei, în condițiile în care în care în 2020 a avut o cifră de afaceri de 34 de milioane de lei și un profit de 2,1 milioane de lei.
Veniturile și profitul din 2021 sunt însă net superioare, aproape duble, celor din 2019, când Elsaco Solution a avut o cifră de afaceri de doar 28 de milioane de lei și un profit de numai 68.354 lei.
Trendul crescător se păstrează în 2022, în condițiile în care foarte multe administrații locale au continuat să implementeze proiecte privind pregătirea elevilor pentru un învățământ online, la distanță.
FOTO! Sediu nou la Unitatea Medico-Socială Mihăileni. Și-a mărit capacitatea cu încă 10 locuri