Unul dintre cei mai buni asistenți de la UPU Botoșani trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu o boală cruntă. Valentin Mihalache, de 46 de ani, luptă cu boala nemiloasă, iar colegii din sănătatea botoșăneană sunt alături de el.
Cei de la Serviciul Județean de Ambulanță i-au transmis că sunt alături de el, ca să îi dea putere, prin intermediul unui mesaj imens. Au vrut să își arate solidaritatea, să simtă cât de apreciat este și totodată să-l încurajeze.
„E unul dintre cei mai buni asistenți de la UPU. E căsătorit, are și un copilaș. El este un bărbat puternic”, ne-a mărturisit o colegă a acestuia din cadrul Spitalului Județean Botoșani.
În urmă cu doi ani, Valentin și-a pierdut sora, asistent medical la Chirurgie, din cauza unui cancer pulmonar.