Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, a început duminică, 28 august.
Tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, conform datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
”Programul social ‘Litoralul pentru toţi’ începe, în acest an, pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care mizează pe 100 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 10.000 de locuri de cazare.
Sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă
Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum cinci nopţi de cazare.
Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum două nopţi de cazare, informeaza Stirike ProTV care citeaza News.ro.