Un apreciat profesor, care a fost mentor pentru zeci de botoșăneni, s-a stins din viață. Este vorba despre George Istrati, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, profesor de biologie în instituția câmpulungeană din 1961 până la pensionare în 2001.
S-a născut la 24 aprilie 1936, în Viișoara, județul Vaslui și a urmat studiile primare în satul natal, cele secundare la Liceul Internat Iași, iar cele superioare la Facultatea de Biologie-Chimie de la Universitatea „Alexandru I. Cuza” din Iași. Face doctoratul sub îndrumarea prof. dr. docent Mihai Constantinescu și în 1973 obține titlul științific de „doctor în biologie”.
În cei 40 de ani de activitate în învățământ, a publicat numeroase articole și lucrări entomologice, fiind colaborator la publicații științifice și periodice importante, devenind astfel cunoscut pentru cercetările efectuate și rezultatele obținute.
În semn de prețuire pentru munca depusă a fost decorat cu ordinul „Serviciul Credincios” în grad de ofițer.