Un botoșănean s-a urcat beat criță la volan, însă a fost oprit la timp de oamenii legii. Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Viorelelor nr. 20, din comuna Mihai Eminescu, un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 06 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, mai precizează sursa citată.