O primărie din județul Botoșani a alocat suma de 2,2 milioane de lei pentru construcția unui nou sediu, cu fonduri din bugetul propriu. Este vorba de Primăria comunei Leorda, care a lansat licitația pentru desemnarea unui constructor care să demoleze actualul sediu și să construiască o primărie nouă.
„Principalul obiectiv urmărit de investiţia propusă este demolarea sediului primăriei și construire sediu primărie, sistematizarea verticală, utilități și firmă luminoasă. Prin intermediul prezentei investiții se urmărește construcția unei clădiri cu regim de înălțime demisol + parter + 1E + mansardă, care va avea destinația de sediu administrativ – primărie. De asemenea prin proiect se va realiza racorduri la utilitatile necesare funcționarii obiectivului, și sistematizarea verticala a terenului (trotuare, alei pietonale)”, susțin reprezentanții Primăriei Leorda.
Construcția noii primării din Leorda va dura un an și jumătate.
„Durata contractului de lucrări se încheie pe o perioadă de 3 ani deoarece plățile se efectuează în funcție de disponibilitățile financiare ale comunei Leorda eșalonat pe parcursul a trei ani de zile. În situația în care autoritatea contractantă pentru anul în curs informează executantul că nu mai poate să emită situații de lucrări până la o anumită dată, acesta va sista lucrările și autoritatea contractantă va emite ordinul de suspendare”, precizează Primăria.
FOTO Fermier din Botoşani în război cu conducerea de la APIA. Protest în sediul instituţiei publice