Doi soți din Botoșani, care fac parte din armata română, în timpul liber sunt dansatori profesioniști. Maria și Ionuț Cojocariu, fac parte din Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoșani. Cei doi fac o pereche frumoasă, tânără, ambițioasă și energică.
Povestea lor a început înainte de a face parte din sistemul militar, mai exact din perioada liceului. Maria, care este soldat, practica dansul popular din 2010, iar Ionuț, caporal clasa a III-a, s-a alăturat ansamblului Mărgineanca în 2013. De la prima repetiție s-au plăcut unul pe celălalt.
Din 2015, Ionuț a intrat în sistemul militar, iar din 2021 a optat și Maria, care a vrut o schimbare după ce, inginer fiind, a lucrat trei ani într-o fabrică de panificație. Din 2013 merg împreună peste tot, și la muncă, și la dans, potrivit clujarm. Sunt căsătoriți de doi ani, dar, din cauza pandemiei, abia anul trecut au reușit să facă nunta.
„Faptul că am optat și eu să vin în sistemul militar e un lucru care cred că a întărit și mai mult relația noastră. Însă chiar dacă mergem împreună la unitate, noi nu lucrăm împreună și ne întâlnim când și când pe parcursul unei zile de muncă”, a spus Maria.
Nu au timp să se plictisească. Fie muncesc, fie fac repetiții de dans, împreună sunt foarte activi.
Bună treabă oameni buni! Face ți cinste Armatei României! Respect!
Subiectul acesta este de maxim interes! Sugestie: rugați-i pe cei de la Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc să vă dea nume de absolvenți ai liceului originari din județul Botoșani. Dintre ei sunt…în vârful ,,piramidei”, în posturi-cheie.