Un șofer de 42 de ani din Botoșani a fost implicat într-un accident rutier care a avut loc, zilele trecute, în județul Neamț. Acesta se afla la volanul unei cisterne, iar un autoturism s-a izbit în el.
Potrivit polițiștilor, în timp ce un bărbat, de 38 de ani, din Roman, conducea un autocamion pe Drumul Național 2 , în localitatea Secuienii Noi, ar fi efectuat viraj la stânga, pentru a pătrunde în incinta unei stații de alimentare cu carburanți, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, condus de un bărbat de 40 de ani, cetățean italian.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-o autocisternă, condusă de un bărbat de 42 de ani, din Botoșani.
Șoferul de 40 de ani și trei pasageri, doi majori și un minor, din același autoturism, au fost răniți și au ajuns la spital. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.